Tipărire

A început Simularea probelor scrise din cadrul Examenului Național de Bacalaureat

 

5862 de elevi ai claselor a XII-a și a XIII-a, din județul Iași, vor susține, în această săptămână, Simularea probelor scrise ale Examenului Național de Bacalaureat organizată în 47 de unități de învățământ liceal.

Astăzi, 22 martie 2021, la prima probă scrisă, respectiv la limba și literatura română, din 5862 de elevi înscriși, s-au prezentat 5139 de elevi, fiind înregistrat un număr de 723 de absenți, reprezentând o prezență de 87,67%. Prin raportare la învățământul de zi, prezența elevilor este de 93,69%.

Calendarul de Simulare a Examenului de Bacalaureat va continua mâine, 23 martie, cu proba obligatorie a profilului și se va încheia pe 24 martie cu proba la alegere a profilului și specializării. Rezultatele obținute vor fi transmise pe 31 martie.

Școlile, prin comisiile de organizare stabilite la nivelul unității de învățământ, trebuie să asigure  buna desfășurare a susținerii probelor și a evaluării lucrărilor, respectând totodată măsurile de siguranță sanitară impuse de contextul epidemiologic actual.

Probele din cadrul simulării naționale încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare clasă, se deschid plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat. Accesul elevilor în școli este permis până la ora 8:30.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare din probele simulării Examenului Național de Bacalaureat este de trei ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui candidat. Toate sălile în care se desfășoară simularea probelor scrise au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio. Pentru rezolvarea subiectelor, candidații trebuie să folosească numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

Notele obţinute la simulările naţionale nu se trec în catalog. Prin excepţie, la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui, notele obţinute la simulările naţionale pot fi trecute în catalog.                              Totodată, rezultatele de la simulările naționale nu se contestă, nu se afișează și nu sunt făcute publice.

 Reamintim că simulările pentru Bacalaureat se desfășoară cu prezența fizică a elevilor, în unitățile de învățământ din localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mică de 6/1000 de locuitori. Conform precizărilor Departamentului pentru Situații de Urgență, deplasarea elevilor în vederea participării la simulările pentru examenele naționale reprezintă o excepție de la măsura interzicerii circulației persoanelor în afara gospodăriei, în interiorul și în afara zonei carantinate. Pentru elevii care nu pot participa la această sesiune a simulărilor probelor scrise ale examenului de bacalaureat, Inspectoratul Școlar Județean Iași va organiza o etapă specială după un calendar care va fi comunicat ulterior.