În conformitate cu Ordinul nr. 1494 din 31 august 2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, art. 14, în cazul apariţiei unuia/mai multor cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o unitate/instituţie de învăţământ, DSP împreună cu ISJ şi directorul unităţii/instituţiei de învăţământ vor stabili măsurile ce se impun cu privire la desfăşurarea activităţii didactice.

Decizia de suspendare a cursurilor şcolare organizate în modalitatea „faţă în faţă" se dispune la nivel local, prin hotărârea CJSU, la propunerea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar, după obţinerea avizului inspectoratului şcolar judeţean şi al direcţiei de sănătate publică judeţene.

Având în vedere faptul că păstrarea stării de sănătate a elevilor și a cadrelor didactice este prioritară, în urma propunerilor înaintate de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ în care s-au înregistrat cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, astăzi, 21 septembrie, Comitetul Județean pentru Situații de urgență Iași a stabilit următoarele măsuri:

- suspendarea cursurilor școlare în modalitatea „faţă în faţă" pentru câte o clasă din următoarele școli – Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun”, |Grădinița cu Program Prelungit nr. 12, Grădinița cu Program Prelungit nr. 26, Grădinița cu Program Prelungit nr. 22, Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” Iași, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” - și trecerea la activități online.

- suspendarea cursurilor școlare în modalitatea „faţă în faţă" pentru Școala Gimnazială „Ion Simionescu” și trecerea la activități online, timp de 14 zile, începând de la data de 21.09.2020, până la data de 2.10.2020.

În unitățile școlare menționate, s-au luat următoarele măsuri:

  • izolarea cazurilor confirmate;
  • igienizarea și dezinfecția spațiilor unităților școlare (clase, holuri, toalete);
  • reinstruirea personalului privind regulile de igienă personală și portul măștii de protecție.

În toată perioada suspendării cursurilor școlare, în aceste clase/ unități de învățământ, orele de curs se vor desfășura exclusiv online, urmând ca după intervalul precizat, elevii și profesorii să revină la școală.